ÎN CĂUTAREA ADN- ULUI INDUSTRIALISMULUI

            În spatele proiectării oricărei acţiuni se regăseşte o paletă de convingeri, un set de valori atent selecţionate sau, altfel spus, un real combustibil de cunoaştere capabil să mute munţii din loc. Investind în fiecare pas urmat o astfel de gamă de credinţe, se poate observa instalarea unei viteze de mişcare şi a unei dorinţe cotropitoare de atingere a dimensiunilor maxime, caracteristice unei situaţii. Se pare că aducerea în discuţie a sistemului de valori prezintă menirea de a contura imaginea unui iscusit meşter ce manevrează din umbră drumul către destinaţia dorită. Astfel, capitolul „Descifrarea codului” pune în lumină acel set de reguli sau principii menit să direcţioneze cursul vieţii a milioane de oameni către cadrele impuse de industrialism. Axa industrialismului este susţinută, în desfăşurarea acesteia de-a lungul memoriei istoriei, de o serie de principii precum standardizarea, specializarea, sincronizarea, concentrarea, maximizarea şi centralizarea. Aspectele enumerate au cucerit şi reamenajat treptat fiecare capitol al vieţii. Astfel, se poate spune că industrialismul a mărşăluit, cu aerul neobosit al roţilor de tren, prin toate ungherele cunoaşterii umane, monopolizând pentru un şirag de ani, imaginaţia, efortul şi credinţele oamenilor. În susţinerea acestei idei vine ilustrarea manifestării unui prim principiu al industrialismului şi anume standardizarea. Frederick Winslow Taylor, un nume important în panorama marilor standardizatori, ilustrează faptul că munca poate fi realizată ştiinţific pe baza standardizării fazelor destinate fiecărui muncitor. Acestui aspect i se adaugă standardizarea scării de salarizare, a programelor analitice destinate pregătirii tinerilor pentru alimentarea pieţei locurilor de muncă, a metodelor de admitere, a banilor, a preţurilor şi expunerea poate continua. Standardizarea a scuturat munca fiinţei umane de existenţa unor intervale de timp lente, a adus la un numitor comun diferenţele existente, oferind o perspectivă de dezvoltare aflată sub semnul certitudinii.

            Un alt principiu al industrialismului este constituit de specializare. Acesta are în centru ideea valorificării potenţialului unei persoane numai într-o anumită arie, punându-se astfel în lumină diviziunea muncii. Pentru a ilustra această latură, Alvin Toffler sublinia că „munca specializată nu necesită un om întreg, ci numai o parte dintr-un om”. Oare destinul omului pe acest pământ este doar acela de a se transforma într-un factor de producţie?...de a fi una dintre multiplele piese ale ADN- ului industrialismului?

            Societatea caracteristică celui de Al Doilea Val prezintă ca model central ritmul maşinii, fiind dominată de o încadrare în timp şi spaţiu stabilită cu o precizie desăvârşită. Se poate discuta, în completarea aspectelor prezentate, despre sincronizare, unul dintre principiile industrialismului care promovează seriozitatea, punctualitatea, efortul coordonat şi timpul gestionat eficient, interpretat ca izvor fundamental de venituri. O latură interesantă se remarcă a fi faptul că, în sfera culturilor industriale, copiii erau învăţaţi să citească ceasul de mici, urmărindu-se în acest mod cultivarea punctualităţii. Radiografia societăţii care domina Al Doilea Val ilustrează o gigantică maşină cu o inimă vie.

            Concentrarea(faţă de combustibili fosili, faţă de capital), maximizarea(expresie a hipnozei mecanicii) şi centralizarea(furnizarea unui mod propice de conducere) reprezintă alte principii ale industrialismului, care au dat startul unei curse desfăşurate atât pe verticală, cât şi pe orizontală a ideilor, mofturilor sau poate doar a lăcomiei omului.

            Puterea, pentru unele persoane, este doar un termen abandonat printre paginile DEX- ului, cum pentru altele, puterea întruneşte atribute ale libertăţii, siguranţei şi a mişcării neîngrădite de timp. Capitolul intitulat „Tehnicienii puterii” propune lectorului acest joc al aspectului de putere dimensionat în sfera industrialismului. Pe măsură ce fiinţa umană părăseşte mediul ocrotitor al eului său, debutează şi partida, lipsită de reguli, în care se decide cui revine trofeul intangibil, PUTEREA. Să fie aceasta oare adjudecată de către directori, agenţi financiari sau poate de Guverne(despre acestea Alvin Toffler puncta că „au orchestrat complexitatea civilizaţiei celui de Al Doilea Val”)? Puterea se învârte pe circuite diferite, continuând să fie pucul cel mai râvnit în jocul vârfurilor.

            Într-un astfel de context, în care se discută despre acţiuni care evoluează cu o precizie milimetrică, în care puterea o văd doar cei care sunt destinaţi să o vadă şi în care timpul este gestionat riguros, într-un astfel de context s-ar putea oare imagina dimensiunile democraţiei? Capitolul „Planul ascuns” vine să aducă în atenţie o interpretare tehnică a democraţiei, o interpretare apropiată de mecanismul unei maşini invizibile. Astfel, democraţia apare ca o manieră de temperare  a spiritelor, de implicare aproximativ neimplicată a opiniilor celor conduşi. Alvin Toffler sublinia, în acest sens, că „Forma de guvernământ reprezentativ- democraţia, cum am fost învâţaţi să o numim- a fost, pe scurt, o tehnologie industrială de asigurare a inegalităţii. Ea este pseudoreprezentativă.”

            Principiile înrădăcinate în ADN-ul industrialismului împrumută din destinul unei table de şah, beneficiind de o traiectorie de acţiuni albe precum şi de o serie de efecte negre. Gradul de credinţe, valori la care facem apel în faptele noastre nu va reuşi să garanteze acţiuni în totalitate albe. Asumarea riscului istoriei implică şi un decor imprimat de camuflate capcane.